full screen background image

FMI nu este de acord cu reducerea TVA la carne

Carnea de porc     Scăderea TVA la carne nu se va aplica de la 1 ianuarie 2014. FMI a spus NU acestei măsuri anunţată şi propusă de Guvern. Explicaţiile ar fi lipsa banilor şi corupţia din România.

Reducerea TVA la carne nu se va aplica de la 1 ianuarie 2014, pentru că bugetul statului nu-şi permite această reducere. Discuţiile despre reducerea TVA la carne se vor deschide la jumătatea anului viitor, în funcţie de evoluţia veniturilor.

Scăderea TVA de la 24% la 9%, măsură aplicată deja în domeniul morăritului şi panificaţiei de la 1 septembrie, are efecte vizibile în piaţă, iar autorităţile iau în calcul, în mod serios, extinderea acestei măsuri şi în industria cărnii, pe parcursul anului 2014.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent la dezbaterile organizate de CARNEXPO, a explicat că scăderea evaziunii fiscale din domeniu nu se va vedea doar prin tăierea TVA cu 15 puncte procentuale, ci doar dacă se vor aplica şi alte măsuri complementare precum intensificarea controalelor sau înăsprirea pedepselor pentru evazionişti. Constantin a afirmat că obiectivul comun este legat de eliminarea concurenţei neloiale din piaţă şi de salvarea societăţilor din acest domeniu, recunoscând că România, deşi este o ţară cu tradiţie în creşterea animalelor, încă importă 60 – 70% din materia primă necesară acestei pieţe.

Şeful de la Agricultură le-a transmis producătorilor din industrie că nu va renunţa să facă presiuni pentru deschiderea de pieţe noi de export pentru produsele alimentare româneşti deoarece “sunt competitive şi pot să facă faţă pe oricare din pieţele lumii”, menţionând succesul României din acest an în ceea ce priveşte deschiderea pieţei din China pentru carne şi produse din carne de porc şi pentru bovine vii. “Vom pune în continuare presiune pe piaţa din Rusia pentru că produsele noastre pot să facă faţă, sunt competitive, pe oricare din pieţele lumii, inclusiv în Rusia. Aici nu vorbim despre chestiuni politice, ci despre chestiuni economice şi cred că din acest punct de vedere se poate deschide orice piaţă”, a precizat Daniel Constantin.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Achim Irimescu, a afirmat că reducerea Taxei pe Valoare Adăugată la carne se va reflecta iniţial în calitatea produselor, nu în preţ, ceea ce înseamnă că “la un preţ corect, vom avea un produs corect”.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, le-a transmis producătorilor din industria cărnii că instituţia pe care o conduce nu se ocupă de punerea de taxe, ci de prevenirea unora, iar o mai bună colectare a impozitelor şi taxelor va permite, ulterior, aplicarea unor măsuri de relaxare fiscală.

comments

comments




Leave a Reply

avatar