full screen background image

Peste 13.400 de posturi vacante la nivel naţional

BURSA LOCURILOR DE MUNCA - ABSOLVENTI - BUCURESTI     Peste 13.400 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, din care 1.106 pentru studii superioare, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Braşov, Gorj, Argeş, Dolj, Neamţ şi Sibiu, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 13.401 locuri de muncă.Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt înregistrate în Capitală (1.370) şi în judeţele Cluj (1.859), Iaşi (693), Braşov (560), Gorj (557), Argeş (553), Dolj (549), Neamţ (432), Sibiu (428), Hunedoara şi Vaslui (câte 421), informează Mediafax.

Judeţele cu cele mai puţine oferte de locuri de muncă sunt: Caraş-Severin (24), Mehedinţi (39), Suceava (43), Sălaj (55), Bacău (56), Galaţi (71), Botoşani (75) şi Ialomiţa (77).

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.106 locuri de muncă, cele mai multe pentru: programator (90), inginer mecanic (60), consilier, expert, inspector, referent sau economist în economie generală (28), manager (25), inginer construcţii civile, industriale şi agricole şi proiectant inginer mecanic (câte 23), inginer de sistem software şi şef departament mărfuri alimentare sau nealimentare (câte 22).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 12.295 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (1.251), muncitor necalificat în industria confecţiilor (740), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (546), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (449), muncitor necalificat în mine şi cariere (407) şi agent de securitate (326).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu şi de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.

comments

comments




Leave a Reply

avatar