full screen background image

Problemele de mediu, priorităţi de rezolvare în perioada 2014-2017

Vasile Osean     Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava se află în procedura de actualizare a Planului Local de Acţiune pentru Mediu al judeţului Suceava, valabil perioada 2014-2017.

Directorul executiv al APM, Vasile Oşean informează că PLAM reprezintă instrumentul de sprijinire a comunităţilor, pentru stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de mediu, cât şi în scopul armonizării dezvoltării economice cu potenţialul natural.

“Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava solicită instituţiilor, administraţiilor publice locale, organizaţiilor neguvernamentale, agenţilor economici şi persoanelor fizice să vină cu propuneri de proiecte care se încadrează în categoriile de probleme identificate la nivelul judeţului Suceava, în scopul includerii acestora în Planul de acţiune actualizat”, subliniază Oşean, adăugând că PLAM constituie un proces dinamic a cărui continuă evoluţie se explică prin dezvoltarea în timp a factorilor economico-sociali, cât şi prin schimbarea stării mediului.

Procedura de actualizare a Planului Local de Acţiune pentru Mediu a demarat în 2012, anul acesta, pentru evaluarea limitelor potenţialului natural şi economic, fiind elaborată analiza SWOT.

Pasul următor a constat în identificarea problemelor de mediu din judeţ şi clasificarea acestora.

Astfel, domeniile prioritare sunt dezvoltarea mediului urban şi mediului rural; protecţia împotriva zgomotului; deşeurile şi substanţele chimice periculoase, calitatea solului şi terenurilor degradate; apa; protecţia naturii, biodiversitatea şi pădurile; educaţia ecologică, dezvoltarea durabilă şi calitatea vieţii; calitatea aerului, protecţia atmosferei şi schimbările climatice.

“Realizarea PLAM se bazează pe o împletire de strategii, capacităţi instituţionale şi de investiţii, astfel încât resursele financiare naţionale şi locale disponibile să fie optim utilizate”, a reliefat Oşean.

În scopul dezbaterii şi definitivării PLAM, la începutul lunii noiembrie va fi convocată o nouă şedinţă a Grupului de lucru, APM Suceava fiind interesată în participarea unui număr cât mai mare de persoane.

comments

comments




Leave a Reply

avatar