full screen background image

Consumul de droguri aproape s-a triplat în România

droguri     Consumul de substanţe psihotrope sau halucinogene în România a crescut de la 1,7% la 4,3% faţă de ultimul studiu realizat în anii trecuţi, a anunţat preşedintele Agenţiei Române Antidrog, Sorin Oprea, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Oprea, vârsta pacienţilor care consumă etnobotanice este cuprinsă la nivel naţional între 13 şi 25 de ani.
La rândul său, preşedintele Societăţii Române de Adicţie, Cristina Hudiţă, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian” din Capitală, a afirmat că “în România, practic, sunt mai puţini pacienţi care consumă substanţe etnobotanice, în schimb, a crescut numărul consumatorilor de heroină”.
De asemenea, a adăugat medicul, a crescut numărul consumatorilor de marijuana, deşi aceştia sunt doar ocazionali.
Ea a spus că la Spitalul “Sf. Stelian” au fost înregistraţi mai mult de 800 de pacienţi consumatori de heroină, internaţi pentru diferite probleme.
Studiile realizate în rândul populaţiei de 16 ani şcolarizate arată că nivelul consumului de droguri se ridică la 10%, iar cel de substanţe psihoactive este de 9%.
În opinia preşedintelui Agenţiei Române Antidrog, “cauzele acestei creşteri sunt date, în special, de disponibilitatea lor pe piaţă, în special a celor etnobotanice, fenomen care, după închiderea magazinelor de desfacere a acestor produse, a continuat, traficul fiind mutat în prezent în zona ilicită pe internet”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar