Deși industria muzicală i-a adus multe împliniri pe plan profesional, Cher mărturisește că celebritatea i-a răpit din libertate. Orice ieșire în public este marcată de paparazzi, opțiunile sale fiind astfel îngrădite.
“Nu îmi amintesc ultima oară când am ieșit în oraș. Nu sunt fericită de aspectul ăsta. Îmi place că am oportunitatea de a fi artist, de a-mi exprima creativitatea, dar țin mult și la libertatea mea, pe care din păcate am pierdut-o”, a declarat Cher într-un interviu acordat The Mirror.
Recent, artista a făcut o excursie la Londra, în speranța că se va putea relaxa. Din păcate, străzile aglomerate nu i-au permis să treacă neobservată, așa cum și-ar fi dorit.
“Mi-ar plăcea să merg pur și simplu la muzeele Victoria și A.lbert și să mă plimb nestingherită printre exponate. E unul dintre locurile mele preferate, dar nu îmi permit o astfel de escapadă. Am locuit de două ori în Londra și îmi plăcea enorm să mă plimb prin oraș. Acum n-aș putea să mai fac asta.”
Deși mulți artiști optează pentru deghizări, Cher mărturisește că a epuizat deja toate variantele.
“E greu pentru mine să mă deghizez pentru că oamenii m-au văzut deja cu părul coafat și vopsit în toate stilurile și culorile imaginabile. În plus, în zilele noastre, oricine are un telefon, are și un aparat foto”, a mai spus Cher.
Leave a Reply