Un bărbat de 54 de ani, Constantin I., din orașul Liteni, a sesizat poliția, prin „S.N.U.A.U 112″, despre faptul că l-a surprins pe Vasile H., tot de 54 de ani, localnic, în timp ce încerca să sustragă mai multe bunuri dintr-o anexă a locuinței sale.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, la 16 octombrie, în jurul orei 18.45, Vasile H., aflându-se în stare avansată de ebrietate, a pătruns prin efracție în atelierul de tâmplărie din curtea reclamantului, fiind surprins de acesta în timp ce încerca să sustragă scule de tâmplărie.
Văzând că făptuitorul a abandonat sculele de tâmplărie și a încercat să fugă din atelier, Constantin I. a luat un leaț din lemn și l-a lovit pe acesta de mai multe ori peste corp.
Vasile H. a fost găsit întins, în fața atelierului, acuzând dureri abdominale, fapt pentru care a fost solicitată o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu “traumatism prin agresiune, contuzie abdominală, contuzie antebraț stâng”.
În cauză se efectuează cercetări faţă de Vasile H. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt, iar față de Constantin I., pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.
Leave a Reply