full screen background image

SANITAS cere retragerea proiectului-pilot de creştere a veniturilor medicilor

protest sanatate     Prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi, a cerut joi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) retragerea proiectului de lege privind implementarea proiectului-pilot de creştere a veniturilor medicilor şi echipei medicale din unităţile sanitare publice cu paturi.

“Ne-am săturat de experimente. De 23 de ani facem reformă şi uitaţi ce se întâmplă. De azi vă cer să scoatem acest proiect de lege”, a spus Sepi.

El a afirmat că propunerile sindicaliştilor privind proiectele de legi nu au fost luate în seamă de către MS.

Marius Sepi a reiterat ideea unei legi privind salarizarea personalului din sistemul sanitar cu grile, indici şi coeficienţi “adaptaţi zilelor noastre”, în care să fie precizate şi criterii clare şi obiective privind creşterea veniturilor personalului medical.

“Am aflat că în proiectul de buget pe 2014 la finanţe sunt zero lei pentru tichetele de masă”, a spus Sepi.

În opinia sa, prin proiectul-pilot de creştere a veniturilor medicilor şi echipei medicale din unităţile sanitare publice cu paturi se doreşte de fapt reducerea cu 20% a bugetului spitalelor.

“20% din paturile actuale (din spitalele – n.r.) din România vor dispărea din spaţiul public”, a afirmat Sepi, adăugând că ar fi vorba de o reducere de 14.000 de paturi din spitale.

Totodată, Sepi s-a declarat nemulţumit faţă de faptul că spitalele ar putea ajunge societăţi comerciale, organizaţii sau regii autonome şi că în aproximativ 62% din ele au fost tăiate tichetele de masă.

El a mai precizat că, în prezent, 200.000 de cadre medicale se află în grevă japoneză şi a susţinut că până miercuri au fost strânse 50.000 de semnături în favoarea organizării unei greve generale în sănătate.

Pe de altă parte, secretarul general adjunct al MS Adela Neagoe a spus că proiectul-pilot a fost iniţiat tocmai în vederea creşterii salariilor medicilor şi personalului medical. Ea a precizat că, în cazul în care proiectul-pilot nu va funcţiona aşa cum ar trebui, va fi oprit.

comments

comments




Leave a Reply

avatar