full screen background image

Consiliul Local Suceava a aprobat majorarea preţului la gigacalorie

clsv21     Consilierii locali suceveni au aprobat, în unanimitate, majorarea preţului pentru energia termică furnizată populaţiei, la nivelul de 445,16 lei pe gigacalorie,

La şedinţă au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, senatorul PSD, Ovidiu Donţu, şi deputatul PNL, Alexandru Băişanu.

Cătălin Nechifor a declarat: “Nu vor fi creşteri de preţ suportate de populaţie pentru căldură şi apă caldă. Furnizarea e obligatorie, în condiţiile legii, altfel e infracţiune. Practic, azi, înţeleg că a fost repusă în drepturi şi Termica. Era nevoie de un preţ de referinţă al caldurii.”

Reamintim că, în urma întâlnirii de marţi cu şefii de asociaţii de proprietari, Primăria  a fost de acord ca furnizarea agentului termic pentru încălzire să înceapă de pe 15 octombrie.

Căldura ar putea ajunge în apartamente începând de mâine, dar nu în întreg oraşul.

Administratorul special al Termica, OVIDIU DUMITRESCU, a precizat că, dacă creditorii vor da aviz favorabil, va fi reluată furnizarea agentului termic, cu excepţia a 30 de asociaţii care au datorii vechi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar