full screen background image

Autoturism plin cu ţigări de contrabandă, reţinut la Ulma

ulma 1     În ziua de 2 octombrie, la nivelul Sectorului PF Brodina, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orelor 17.30, lucrătorii au depistat, pe raza localităţii Ulma, un autoturism marca Mitsubishi Pajero înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau suspiciuni că transporta ţigări de contrabandă.

S-a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare pentru a opri la control autoturismul în cauză, moment în care şoferul maşinii a demarat în trombă pe un drum forestier din apropiere.

Imediat, poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase, la scurt timp autoturismul fiind descoperit abandonat în curtea unui imobil aflat în construcţie.

În interiorul acestuia, au fost observate mai multe colete învelite în folie neagră, ce conţineau ţigări de contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificate două persoane implicate în activitatea infracţională, Ştefan M., în vârstă de 42 ani, conducătorul autoturismului în cauză, şi Petru B., de 36 ani, care avea rolul de antemergător în asigurarea transportului ilegal de ţigări, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Suceava.

Autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost dus la sediul S.P.F. Brodina unde, în urma inventarierii coletelor din interiorul acestuia, s-a constatat că este vorba despre 12.500 de pachete cu ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 125.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, marca Mitsubishi Pajero, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră au întocmit, pe numele lui Ştefan M. acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar lui Petru B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă.

Cercetările sunt continuate în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

ulma 2

 

 

 

 

 

ulma 3

comments

comments




Leave a Reply

avatar