full screen background image

Contribuţie de asigurări de sănătate pentru veniturile realizate din închiriere

DGFP 2     Persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, respectiv din închirieri, sunt obligate să  plătească  contribuţie de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 5,5%,  indiferent dacă acestea mai realizează sau nu şi alte venituri, informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, într-un comunicat prin care se precizează că aşa prevede OG nr. 88/2013, de modificare a Codului fiscal.

Conform AJFP Suceava, în prezent contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor numai în situaţia în care nu se realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din pensii, şomaj şi activităţi independente.

Astfel, baza de calcul a contribuţiei de 5,5% o reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă, aceasta din urmă fiind determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

Baza de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu minim brut pe ţară, dacă este singurul venit realizat, şi  nici mai mare de decât 5 salarii medii brute pe economie.

De asemenea, impozitul pe venit anual va fi recalculat de către organul fiscal, în vederea acordării deducerii contribuţiilor din venitul brut realizat.

În cursul anului, contribuabilii vor achita impozitul în cotă de 16% ca plăţi anticipate la venitul brut stabilit în contract, din care se scade cota de 25%.

În anul următor se face regularizarea impozitului, după acordarea deducerii contribuţiilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar