full screen background image

Dan Diaconescu, executit silit pentru 5 milioane de euro

Dan Diaconescu     Dan Diaconescu este executat silit pentru o datorie de 5 milioane de euro. El are de restituit bani unei bănci de la care a luat un împrumut. Sechestrul e pus pe un imobil al lui Diaconescu.

BRD a solicitat și a obținut din partea instanței executarea silită a lui Dan Diaconescu cu privire la clădirea din zona Băneasa, amenajată ca noul sediu al postului de televiziune OTV.

În anul 2011, Oglinda Press SRL, unde acționar majoritar este Dan Diaconescu, a contractat un împrumut de la BRD în valoare de 5 milioane de euro, pe care nu a mai putut să îl returneze, iar banca solicită acum executarea silită a garanției reprezentată de clădirea din strada Căpriorilor, sectorul 6.

“Admite cererea de încuviințare a executării silite. În baza art. 665 alin. 3 și art. 819 NCPC încuviințează executarea silită imobiliară cu privire la imobilul situat în localitatea București, strada Căpriorilor, nr. 6, sector 1, înscris în CF 200641 (Nr. CF vechi 23589) nr. cad. vechi 11334 (provenită din conversia de pe hârtie a F nr. 23589), proprietatea debitorului Diaconescu Cristian Dan pentru recuperarea creanței în sumă de 5.012.774,05 euro, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Bilet la Ordin nr. BRDE3AH 0448897 emis la data de 29.09.2011 de către SC Oglinda Press SRL, cu scadența la data de 25.04.2013, avalizat de debitorul Diaconescu Cristian Dan, la care se vor adăuga cheltuielile de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.

Oglinda Press SRL București, unde acționar majoritar este Dan Diaconescu, a intrat în insolvență în februarie 2013, pentru datorii totale 39 de milioane de lei, dintre care 5 milioane de euro la BRD.

După ce postul de televiziune OTV a pierdut licența de emisie, Dan Diaconescu s-a confruntat cu mai multe cereri de executare silită depuse de creditori în instanță. În declarația de avere din 2012, Dan Diaconescu a trecut nouă terenuri, trei case, acțiuni la cinci firme și bijuterii de 50.000 de euro.

Astfel, Dan Diaconescu menționa că are două case de 506 mp și 301 mp, o alta de 225 mp situată în sectorul 1 din București, plus un spațiu comercial de 9.500 mp în sectorul 6 al Capitalei. De asemenea, el deține terenuri în comuna Sărulești (Buzău), Babana (Argeș), Snagov și București.

El nu a menționat însă mai multe bunuri de lux, respectiv un Rolls-Royce, două Bentley-uri, un Mercedes, un SUV Infinity, un avion, un elicopter și un iaht.

comments

comments




Leave a Reply

avatar