Unele investiţii începute în municipiul Suceava vor fi întrerupte, banii alocaţi iniţial fiind acum îndreptaţi, în special, spre finanţarea unităţilor de învăţământ.
În şedinţa de mâine, consilierii locali vor analiza posibilitatea diminuării finanţărilor la lucrările de la “Centrul Cultural Bucovina”, cu 2,8 milioane de lei, şi cu 1 milion de lei, la reabilitarea sistemului de apă, canalizare şi staţie epurare.
Străzile Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă ar putea avea tăiate alocările bugetare, la fel reabilitarea reţelei de apă potabilă pe Traian Vuia, extinderea reţelei electrice pe Aleea Dumbrăvii şi amenajarea cimitirului Iţcani.
Fondurile pentru modernizarea bazarului se pot diminua cu 500.000 de lei, cele pentru acoperirea pieţei agroalimentare centrale cu 750.000, acoperirea pieţei mici fiind eliminată cu totul.
De asemenea, finanţarea proiectului “Skate-park”-ului de lângă patinoar, poate fi diminuată cu 130.000 de lei.
În schimb, unităţile de învăţământ pot primi 500.000 de lei, pentru achitarea lucrărilor la infrastructură.
Leave a Reply