full screen background image

Informare meteo de vreme rea, pentru toată ţara, începând de miercuri, ora 12

vreme rea     Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rea valabilă pentru toată ţara, începând de miercuri, 10 iunie, de la ora 12, până joi, 11 iunie, la ora 03.00.

În acest interval, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului.

Pe arii restrânse va cădea grindină.

În restul teritoriului, instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza această informare.

comments

comments