full screen background image

Proiectul de lege privind statutul artistului în România, respins de deputaţi

camera deputatilor     Proiectul de lege privind statutul artistului în România, exercitarea profesiei de artist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Artiştilor din România a fost respins marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

Propunerea a fost respinsă cu 310 voturi pentru, opt voturi împotrivă şi 17 abţineri.

La dezbaterile din plenul Camerei, deputatul PSD Victor Cristea a criticat faptul că în anumite producţii cinematografice autohtone sunt folosite expresii triviale, dând ca exemplu filmul ‘Poziţia Copilului’.

“Am văzut cu un coleg de-al meu un film, “Poziţia copilului”. M-a impresionat foarte mult. După un timp am auzit că este premiat. Am vrut să ies din sală când a început filmul din cauza cuvintelor atât de urâte. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în filmul ala numai obscenităţi, trivialităţi, înjurături. Copilul către mamă îi spunea tot felul de lucruri urâte. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru. Şi noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să-l şi legiferăm să ne denigreze şi să ne facă inculţi profesorii care au dat un nume României? Şi noi venim acum să-l apărăm ca să mă înjure şi să înjure învăţământul românesc. Cu ce bani a făcut acest film?”, se întreabă deputatul Victor Cristea în plenul Camerei Deputaţilor.

La rândul său, deputatul Remus Cernea a afirmat că parlamentarii nu ar trebui să-şi dea cu părerea despre creaţiile artistice.

Filmul “Pozitia copilului”, regizat de Calin Peter Netzer, a fost premiat cu trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin. Filmul va reprezenta România şi la Premiile Oscar, în 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar