full screen background image

Bani europeni aruncaţi pe apa sâmbetei, la Mitocul Dragomirnei

nevoi     Ne plângem că nu atragem suficienţi bani de la Uniunea Europeană, dar şi cei care ne intră în cont sunt aruncaţi pe apa sâmbetei.

Un exemplu în acest sens vine din comuna Mitocul Dragomirnei, unde a fost ridicat un centru pentru persoanele defavorizate, care zace nefolosit de trei luni, de când a fost inaugurat, deşi are toate dotările necesare.

Reprezentanţii primăriei susţin că respectivul centru social este destinat victimelor violenţei în familie sau persoanelor aflate în situații de risc.

Până acum, niciun locuitor al comunei nu a avut nevoie de asistență din partea centrului.

Şi, chiar dacă ar fi solicitări, nu ar avea cine să se ocupe de cazurile speciale.
Singurul angajat al centrului este un psiholog.

Primăria a accesat un proiect, prin care a primit 2,5 milioane de euro pentru construirea unui drum și a Centrului Social pentru Persoane cu Nevoi Speciale.
Clădirea are mai multe camere de cazare pentru eventualii benficiari, birouri administrative, grupuri sanitare, bucătărie şi cabinet medical.

comments

comments




Leave a Reply

avatar