full screen background image

Expoziţia „Muzee în aer liber. Suceava-Cernăuţi”

Muzeul de Stiinte ale Naturii - Suceava     Muzeul Bucovinei organizează, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Cooperării Europene, expoziţia „Muzee în aer liber. Suceava-Cernăuţi”.

Expoziţia, care prezintă imagini cu obiective de arhitectură tradiţională din cele două muzee în aer liber, va putea fi vizionată în perioada 16 – 28 septembrie 2013, la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava.

În data de 21 septembrie, organizatorii vor distribui publicului vizitator materiale publicitare/informative despre proiectele transfrontaliere implementate sau în curs de implementare. În această zi va fi organizată „Ziua porţilor deschise la Muzeul de Ştiinţele Naturii” fiind organizate tururi de muzeu gratuite pentru vizitatori.

Ziua cooperării europene, sărbătorită oficial în data de 21 septembrie, este o sărbătoare a realizărilor regiunilor și țărilor europene care colaborează la nivel transfrontalier.

Pentru prima dată, ea va fi celebrată în aceeași zi în toată Europa, atât în statele membre ale UE, cât și în țările vecine.

Această sărbătoare reprezintă o inițiativă europeană, aflată la a doua ediție și se realizează prin desfășurarea, în aceeași perioadă de timp, de activități dedicate publicului larg și în mod special comunităților din ariile eligibile ale programelor finanțate prin Obiectivul „Cooperare Teritorială Europenă” și Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar