full screen background image

Cod Galben de ploi, din această seară, până mâine dimineaţă

ploi     Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale, valabilă începând de joi seară, până vineri dimineaţă.

Astfel, în intervalul 12 septembrie, ora 21:00 – 13 septembrie, ora 09:00, mai ales pe durata nopţii, vor fi ploi pe arii extinse în estul, sudul şi centrul ţării.

Precipitaţiile vor avea caracter torenţial, iar, în Moldova, cantităţile de apă vor depăşi local 25 de l/mp şi, pe arii restrânse, 50-60 de l/mp.

Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în după-amiaza zilei de joi, cu caracter local în majoritatea regiunilor.

Izolat, cantităţi de apă de 30-35 de l/mp vor fi şi în zona Carpaţilor Meridionali, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania.

comments

comments




Leave a Reply

avatar