Guvernul a aprobat, miercuri, forma finală a scrisorii de intenţie către FMI şi a trimis-o preşedintelui Traian Băsescu pentru aprobare, astfel încât joi să fie trimisă board-ului Fondului, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Şeful Executivului a precizat totodată că a solicitat Parlamentului ca marţi, 17 septembrie, la ora 17.00, să prezinte în plenul celor două Camere ale legislativului cele mai importante prevederi ale noului acord.
Surse guvernamentale declarau în cursul dimineţii agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri scrisoarea de intenţie pentru acordul preventiv cu FMI, urmând ca documentul să fie trimis la Washington în vederea aprobării în board-ul instituţiei. Sursele citate menţionau că, după aprobarea în Guvern, scrisoarea de intenţie va trebui aprobată, cel mai probabil joi, de către preşedintele României, Traian Băsescu, şi abia apoi va putea fi transmisă pentru aprobare board-ului Fondului Monetar Internaţional.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament “liniile principale” ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.
“Am pus la dispoziţie textul scrisorii, nu este public, însă şi domnului Blaga i-l voi da şi celorlalţi lideri politici, pentru ca totuşi să nu discutăm pe speculaţii din presă (…) parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie”, a spus Ponta.
Premierul a afirmat că în plenul celor două Camere ale Parlamentului va prezenta săptămâna viitoare “elementele principale”, dar nu poate să prezinte public documentul până la aprobarea board-ului FMI, conform procedurilor instituţiei internaţionale.
În ceea ce priveşte eventuala reducere a CAS cu 3%, propusă de PNL, Ponta a precizat că o decizie în această privinţă va putea fi luată la jumătatea lunii octombrie.
“Am inclusiv impactul bugetar făcut de către domnul Voinea al diferitelor propuneri enunţate. S-a vorbit de reducerea cotei unice, de reducerea CAS-ului, de toate celelalte, pe măsură ce avem toate datele vedem până la jumătatea lui octombrie de unde putem să tăiem ca să putem să punem în altă parte”, a mai spus Ponta.
Premierul Ponta declara, recent, că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.
Premierul le ceruse miniştrilor în august ca, la 1 septembrie, să se afle într-un stadiu avansat pentru redactarea bugetului pe anul viitor, precizând că documentul va fi discutat cu grupurile parlamentare, inclusiv cu PDL, iar noul acord cu FMI va fi prezentat Parlamentului în jurul datei de 9 septembrie.
Autorităţile române au convenit, la finalul lunii iulie, cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
“CE, FMI şi BM au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autorităţile române îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi în total de patru miliarde euro, sumă împărţită egal de CE şi FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de board-ul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, la finalul misiunii FMI privind discuţiile în legătură cu noul acord de împrumut.
Întrebată când se va întruni board-ul FMI pentru a aproba acordul, oficialul a spus că întâlnirea este de obicei programată la circa două luni sau mai mult după ce se ajunge la un acord la nivel tehnic.
Leave a Reply