O fată de 16 ani, domiciliată în comuna Vicovu de Jos, a sesizat ieri poliția despre faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil.
Cu ocazia audierii, minora S.B. a declarat polițiștilor faptul că ieri, în jurul orei 14.00, s-a deplasat cu părinţii şi alte rude, la un restaurant din municipiul Suceava, unde au stat cu toţii la aceeaşi masă.
Fata a declarat că, în perioada cât s-a aflat la acest restaurant, a folosit telefonul pentru a naviga pe internet, iar, în jurul orei 15.00, când se pregătea să plece, a constatat că acesta dispăruse de pe masă.
Valoarea prejudiciului cauzat prin furt este de aproximativ 700 de euro.
S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea telefonului.
Leave a Reply