full screen background image

Mitingul Aviatic de la Suceava, la sfârşitul săptămânii viitoare

miting aviatic suceava     Organizatorii evenimentului au stabilit intervalul în care vor avea loc manifesările, fiind vorba despre zilele de sâmbătă, 31 august şi duminică, 1 septembrie.

Mitingul se va desfăşura la Salcea, în zona aeroportului “Ştefan cel Mare” şi la Aeroclubul “Grigore Baştan”.

Angajaţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Jandarmeriei Române vor face un exerciţiu demonstrativ comun, în cadrul manifestărilor organizate la ediţia de acest an a Mitingului Aviatic de la Suceava.

Astfel, din partea Ministerului Apărării Naţionale vor fi trimise, pentru demonstraţii, un avion de vânătoare IAR 99 “Şoim” şi un elicopter IAR 330H “Puma”.

Din elicopterul Armatei vor coborâ în rapel angajaţi ai Jandarmeriei, iar la sol va avea loc, cel mai probabil, o simulare a unei intervenţii speciale.

Organizatorii pregătesc mai multe evenimente deosebite la acest show aviatic.

Printre altele, se speră că va putea fi adus un elicopter al SMURD, cu aprobarea celor de la Ministerul de Interne, pentru un exerciţiu demonstrativ.

Şi în acest an vor veni Iakării Acrobaţi, zborurile care vor fi făcute sâmbătă, în jurul orei 20.00, având şi efecte pirotehnice.

De asemenea, cei de la Bucovina Flight Club intenţionează să aducă la showul aviatic circa 40 de avioane ultrauşoare, uşoare şi motodeltaplane nu doar din judeţ, ci şi din alte părţi ale ţării.

Menţionăm că manifestările vor avea loc sâmbătă, 31 august între orele 14.30 – 20.00 iar duminică, 1 septembrie, între orele 10.00 – 16.00.

comments

comments




Leave a Reply

avatar