Din acest an divorţul pe cale amiabilă nu mai este gratis. Şi asta pentru că, Guvernul Ponta a decis taxarea acestui serviciu. Aşa se face că, soţii care vor să pună punct căsniciei pe cale amiabilă vor avea de plătit o taxă de 500 de lei la Primărie.
Pentru a-și putea impune planul de impozitare, Guvernele Ponta I și II au trebuit să modifice Codul fiscal. Iar din mai 2012 și până în prezent au avut loc 14 astfel de schimbări, adică o dată pe lună s-a intervenit peste legea care reglementează taxele către stat. Majoritatea modificărilor au fost făcute în sensul creşterii taxelor și impozitelor.
Vizate au fost mai multe categorii de contribuabili, începând de la micii fermieri, până la posesorii de iahturi sau automobile de teren cu motoare de peste 3.000 de cmc. Aşa se face că în Codul Fiscal au fost introduse mai multe tipuri de biruri, de la taxa pe monopolurile naturale, pâna la accize mai mari regasite în prețul berii.
În goana după bani, Guvernul Ponta a introdus o taxa pe divorţul administrativ. Aşadar, tinerii care vor să se despartă pe cale amiabilă vor fi obligaţi să plătească 500 de lei la primarie. Iar dacă ținem cont de faptul că doar în primele 6 luni ale acestui an, doar în sectorul 1, peste 60 de cupluri au divorțat , taxa s-ar putea dovedi mai mult decât eficientă pentru bugetul de stat.
Leave a Reply