full screen background image

Ponta va face luni numirile celor opt şefi ai Direcţiilor Regionale Antifraudă

ponta sv 1     Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că numirile celor opt şefi ai Direcţiilor Regionale Antifraudă vor fi făcute luni după care vor fi organizate concursuri pentru înfiinţarea acestor structuri regionale.

“Cred că numirile le fac luni, după care ei organizează concursurile”, a spus Ponta într-o conferinţă de presă.

El a apreciat că Direcţiile Regionale Antifraudă vor fi funcţionale cât mai repede şi că “sunt în line dreaptă”, adăugând că regionalizarea ANAF este un prim test privind capacitatea administrativă la nivel de regiune.

“Direcţia Antifraudă este o idee de reformă a administraţiei fiscale pe care n-a realizat-o nimeni în ultimii 20 de ani. Unul dintre jurnalişti pe bună dreptate spunea că e un fel de DNA al Finanţelor. Da, pentru că Direcţia Antifraudă va fi complet independentă şi politic şi administrativ. Răspunde în faţa mea ca prim-ministru. Are răspunderi şi colaborare legală şi directă cu Parchetul şi cu serviciile de informaţii, care au atribuţii în combaterea evaziunii fiscale şi contrabandei”, a spus Ponta.

El a arătat că Direcţia Regională pentru zona de nord-est a fost înfiinţată la Suceava, care este un judeţ de graniţă, un judeţ puternic din punct de vedere economic.

“Am considerat că este foarte bine ca sediul direcţiei să fie aici, evident cu competenţe pe toată regiunea de dezvoltare nord-est”, a spus premierul.

El a mai declarat că îşi doreşte ca Direcţia Antifraudă de la Suceava, responsabilă pentru zona de nord a Moldovei, să aibă rezultate în combaterea contrabandei şi evaziunii fiscale.

“Trebuie să strângem resurse la buget pentru a avea pentru spitale, pentru drumuri, pentru şcoli, pentru mănăstiri, pentru tot ceea ce trebuie întreţinut din banul public”, a spus premierul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza