full screen background image

Post de transformare electrică, furat de la o societate din Câmpulung

Post de transformare     Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată, ieri, despre faptul că persoane necunoscute au sustras postul de transformare din strada Mihai Viteazu, din localitate, acesta alimentând o societate comercială din localitate.

Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat că beneficiarul se află în lichidare judiciară de mai mult timp, spaţiul aferent societăţii fiind părăsit şi este fără pază sau iluminat.

De pe un stâlp din beton din incinta societăţii, s-a constatat lipsa transformatorului din metal şi a cutiei de distribuţie cu tot cu contor, platforma de susţinere şi balustrada de protecţie.

Reclamantul nu poate specifica data sau perioada exactă a dispariţiei bunurilor reclamate sustrase.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar