Primăria suceveană a început executarea financiară a cetăţenilor care nu şi-au achitat amenzile, chiar şi de ani întregi.
În urma controlului efectuat în ultimele două luni, Curtea de Conturi a pus la dispoziţia municipalităţii o bază de date cu locurile de muncă şi conturile în bănci ale restanţierilor.
Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, a declarat că, de la începutul lunii, a fost intensificată emiterea titlurilor executorii şi popririlor.
Doroftei: “Este vorba despre sume destul de mari, din 1999 până în 2013, înregistrându-se în jur de 56.000 de amenzi şi circa 11 milioane de lei amenzi neîncasate. În urma aplicării măsurilor amintite, în primele 15 zile ale lunii iulie s-au încasat 112.000 de lei.”
Leave a Reply