full screen background image

Direcţia Silvică obţine venituri substanţiale cu ciupercile

ciobanu-directia-silvica     Ciupercile comestibile care cresc în pădurile administrate de Direcţia Silvică Suceava vor aduce instituţiei venituri substanţiale şi în acest an, din cesionarea dreptului de recoltare.

Unitatea a organizat o licitaţie pentru agenţii economici.

Şeful direcţiei, Sorin Ciobanu, a precizat că s-a reuşit contractarea întregii cantităţi estimate a fi obţinută de pe suprafaţa celor 23 de ocoale silvice aflate în administrare.

Este vorba despre 150 de tone de bureţi, din care 110 tone de hribi, 20 de tone de gălbiori şi 20 de tone de ghebe.

Valoarea totală a contractelor de cesiune a dreptului de recoltare a ciupercilor comestibile este de peste 120.000 de lei.

La licitaţie au fost primite doar societăţile care şi-au achitat integral datoriile către Direcţia Silvică Suceava, ori către alte direcţii silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor, în anul 2012.

comments

comments




Leave a Reply

avatar