Ieri seară, agenţii Postului de Poliție Ciprian Porumbescu, au fost sesizați despre faptul că Z. Alexandru, de 31 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, a fost agresat fizic de S. Gheorghe şi S. Vasile, ambii din comuna Ciprian Porumbescu.
În urma verificărilor, s-a stabilit că Z. Alexandu, împreună cu fraţii săi, Z. Dumitrache și Z. Vasile, lucrau la săpatul unei canalizări la locuința lui C. Paula, din localitate.
La un moment dat, pe drumul public, lângă aceştia a oprit un autoturism din care au coborât S. Gheorghe, de 53 de ani, şi fiul său, S. Vasile, de 21 de ani.
Cei doi l-au acostat pe Z. Dumitrache, reproşându-i că, anterior, fiul său i-a omorât o găină cu bicicleta.
Z. Alexandru a intervenit între cei trei, încercând să aplaneze conflictul.
În acel moment, S. Gheorghe a luat de jos un hârleț, iar fiul său S. Vasile a luat un târnăcop, scule pe care ceilalţi le foloseau la săpatul șanţului.
S. Gheorghe l-a lovit pe Z. Alexandru cu hârleţul peste mâna stângă, iar S. Vasile a lovit cu târnăcopul aceeaşi persoană în zona capului, aceasta căzând jos, iar cei doi făptuitori s-au urcat în mașină și au plecat.
În prima fază, victima Z. Alexandru nu a solicitat ambulanţa, dar, odată cu sosirea polițiştilor, a fost de acord să fie transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.
Din primele examinări, Z. Alexandru prezintă răni uşoare.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce urmează să fie soluționat.
Leave a Reply