Fundaţia americană “Blue Heron”, a avut, în data de 16 iulie, o întâlnire cu bursierii din judeţul Suceava, cu studenţii aflaţi în programul de burse al fundaţiei, dar şi cu viitorii studenţi care au aplicat pentru înscrierea în acest program.
La acest interviu au participat 7 studenţi, din judeţul Suceava, aflaţi deja în programul de burse al fundaţiei, 2 tineri absolvenţi, care au finalizat programul în acest an universitar şi 8 tineri aplicanţi, potenţiali bursieri.
Studenţii provin, în special, din sistemul de protecţie (centre de plasament, asistenţă maternală sau plasament familial) şi sunt sprijiniţi cu burse pânî la absolvirea cursurilor facultăţilor la care sunt înscrişi, cu condiţia îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în contract: frecventarea cursurilor şcolare, depunerea efortului necesar obţinerii cunoştinţelor, susţinerea cu succes a sesiunilor semestriale, transmiterea rapoartelor lunare mentorului, efectuarea a 5 ore de activitate voluntară pe lună la un centru de plasament.
Începând cu al doilea an de bursă, studentul va efectua orele de muncă voluntară într-o instituţie a cărui profil trebuie sa fie asemănător cu cel de studiu.
La întâlnire au fost prezente, din partea Fundaţiei “Blue Heron”, Stefania Magidson, preşedintele fundaţiei, Mihaela Constantinescu, directorul programului de mentorat, şi Cristina Porsega, director program.
Fiecare student menţine legătura cu un mentor identificat de către Fundaţie (oameni de succes din SUA şi România).
Studentii participanţi la întâlnire au schimbat impresii cu privire la viaţa de student, greutăţile întâmpinate, voluntariatul desfăşurat, planuri de viitor.
Între aceştia se află şi doi studenţi la medicină, la Tg. Mureş.
Leave a Reply