Un bărbat de 51 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, a murit după ce a băut alcool preparat de el în casă. Omul s-a simţit din ce în ce mai rău, iar familia l-a dus la spital. În ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, bărbatul a murit la reanimare.
Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital, după ce a băut alcool făcut chiar de el în casă, împreună cu cumnatul său, potrivit România TV. Spre deosebire de ruda sa, acesta a băut o cantitate mai mare din băutură.
După câteva ore, a ajuns în stare gravă la Spitalul din Rădăuţi, apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava. După două zile în care medicii de la Terapie Intensivă au încercat să-l salveze, bărbatul a murit.
“Victima a ingerat alcool produs în condiţii improprii, în casă. Este posibil să fii consumat prima fracţie din distilare, care este cu un concentrat mai mare de alcool metilic. Alcoolul metilic este o substanţă letală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberius Brădăţan.
Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care bărbatul şi cumnatul său au preparat alcoolul. “Cu ocazia efectuării cercetărilor de către poliţişti, s-a stabilit că bărbatul a consumat o cantitate de alcool, iar ulterior s-a simţit rău şi a fost transportat la Rădăuţi”, a precizat purtatorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Medicii legişti urmează să se pronunţe despre cauza exactă a morţii.
Leave a Reply