Cântăreţul britanic Elton John, aflat în plin turneu european, a fost diagnosticat cu apendicită şi va suporta în curând o intervenţie chirurgicală.
Artistul britanic s-a îmbolnăvit în timpul turneului său european şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cântăreţul a efectuat o serie de teste de imagistică şi de analize sangvine cu echipa sa de medici, în Marea Britanie, şi a fost diagnosticat cu o inflamaţie a apendicelui, informează contactmusic.com.
Elton John, în vârstă de 66 de ani, urmează în prezent un tratament intensiv cu antibiotice şi va fi operat în Marea Britanie într-una din săptămânile viitoare, după ce medicii vor confirma faptul că starea de sănătate a artistului este suficient de bună pentru ca acesta să poată să suporte o intervenţie chirurgicală.
Medicii l-au sfătuit pe cântăreţ să îşi amâne toate concertele pe care le avea programate în această vară şi să îşi continue turneul european abia după ce se va restabili complet după operaţia de apendicită.
Artistul britanic urma să fie cap de fiş la Barclaycard British Summer Time Festival din celebrul Hyde Park din Londra.
Potrivit unui comunicat de pe site-ul oficial al cântăreţului, Elton John speră să revină pe scenă la începutul lunii septembrie.
Articolul anteriorMuzeul Bucovinei va intra, la toamnă, în reabilitare
Articolul următorFălticenenii rău platnici rămân fără apă potabilă
Leave a Reply