full screen background image

“Aripi şi Cai-Putere”, pe Aerodromul Floreni, din Vatra Dornei

invitatie 2     La sfârşitul acestei luni, de vineri, 26 iulie, şi până duminică 28iulie, aerodromul Floreni, din Vatra Dornei, vă aşteaptă la aniversarea a 3 ani de activitate, în cadrul unui  miting aerian care, promit organizatorii (daca vremea va fi favorabilă), să rămână de neuitat.

Comandantul aerodromului, Dan Cobuz, te informează că, pentru distracţia oaspeţilor şi spre deliciul publicului, va fi organizată o competiţie de tip triatlon, denumită “Aripi şi Cai-Putere”, unică în România.

Echipajele se pot înscrie opţional în concurs şi vor evolua AERO – MOTO – HIPO,
respectiv în aer (pe aeronavele lor), la sol (pe ATV-uri de zeci de cai-putere) şi la semiînălţime (în şaua unui cal adevărat).

Probele vor pune în evidenţă curajul, stăpânirea de sine, agerimea minţii , calmul şi puterea de convingere. Şi, nu în ultimul rând, capacitatea de auto – perfecţionare şi dorinţa de a fi cel mai bun…

 

aripi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

program aripi

 

 

 

 

 

 

 

program aripi 2

 

 

 

 

 

 

 

program aripi 3

 

 

 

 

 

 

 

program aripi 4

 

 

 

 

 

 

 

program aripi 5

comments

comments




Leave a Reply

avatar