full screen background image

2 minori au furat o piesă auto, pe care au vândut-o cu 14 lei la fier vechi

fier-vechi     Ieri, în jurul orei 12.30, la Postul de poliție Dumbrăveni s-a prezentat H. Eugen, administrator al unei societăți comerciale din localitate, care a sesizat faptul că din curtea unității a fost sustrasă o piesă auto ce se afla lângă un utilaj agricol.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că în cursul zilei de 2 iulie, în jurul orei 13.00, G.Ș., de 12 ani, și N.T., de 17 ani, ambii localnici, au sărit gardul societății, de unde au sustras o piesă auto pe care au transportat-o cu un cărucior și au valorificat-o ca fier vechi, pentru suma 14 lei.

Fiind audiați făptuitorii au recunoscut fapta comisă.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 600 de lei, care a fost recuperat și predat părții vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de G.Ș. și N.T. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar