Postul de poliţie Pojorâta a fost sesizat, ieri, despre faptul că pe DN 17, în apropierea satului Valea Putnei, un cetățean a provocat distrugeri la un autoturism.
Polițiștii deplasați operativ la fața locului, au identificat staționat un autoturism inscripţionat ”Taxi”, iar, în apropiere, pe conducătorul auto P. Alexandru, de 64 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, care a relatat faptul că în autoturism se află un cetățean, luat ca şi client care, în timpul deplasării, i-a spart geamurile laterale.
Persoana în cauză, identificată de polițiști ca fiind S. Iulian, de 36 de ani, din comuna Breaza, prezenta multiple răni la nivelul mâinilor (pumnilor), fiind incoerent.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat pe S. Iulian la Spitalul municipal C-lung Moldovenesc, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din localitate, unde a rămas internat.
Leave a Reply