full screen background image

Petru Luhan, desemnat eurodeputatul anului la categoria sănătate

luhan premiu     Eurodeputatul PDL Petru Luhan a fost desemnat, marţi seară, eurodeputatul anului la categoria sănătate a MEP Awards 2013, într-o ceremonie desfăşurată la Bruxelles.

În cadrul galei “MEP Awards” organizate de “The Parliament Magazine”, au fost acordate premii la 20 de categorii, în urma voturilor acordate în perioada 27 mai – 7 iunie exclusiv de membrii Parlamentului European (PE), care au avut de ales la fiecare secţiune între trei candidaţi rămaşi pe lista scurtă.

La categoria sănătate, eurodeputatul PDL Petru Luhan i-a avut drept contracandidaţi pe românul Ciprian Tănăsescu, europarlamentar PSD, şi o altă eurodeputată din grupul S&D, suedeza Asa Westlund. Europarlamentarul român a fost felicitat printre alţii şi de comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, care a asistat la ceremonie.

“În primul rând vreau să mulţumesc tuturor colegilor din PE pentru că mi-au dovedit că-mi apreciază munca, iniţiativele. Ideile mele au ajuns şi la Comisia Europeană, care le sprijină. Părerea mea este că o astfel de ceremonie dă foarte mult curaj nu numai câştigătorilor, ci şi celorlalţi colegi pentru a se implica şi a îmbunătăţi prin politicile pe care le fac viaţa cetăţenilor din UE. Mă bucur extrem de mult, este un sentiment unic şi incomparabil. Un astfel de premiu, la nivel european, semnifică extrem de mult pentru mine şi pentru ţara pe care o reprezint, România. Îmi dă foarte mult curaj şi putere de a lupta în continuare, pe teme de sănătate, dar nu numai”, a declarat Petru Luhan după ceremonia de premiere.

Întrebat care sunt priorităţile sale în perioada care urmează în domeniul sănătăţii, Luhan a spus că va sprijini în continuare accesul egal pentru toţi pacienţii din UE la tratament la standarde de calitate înalte, precum şi alocarea cât mai multor bani pentru infrastructura de sănătate la nivel european, “mai ales pentru ţările din sud-estul UE şi în special pentru România”.

“Nu în ultimul rând, voi fi un mare suporter al noului concept de medicină personalizată care se naşte anul acesta la nivelul instituţiilor europene şi care va însemna o revoluţie, dacă vreţi, pe piaţa sănătăţii în toată UE, de care vor profita inclusiv pacienţii din România”, a mai spus eurodeputatul PDL.

Conform prezentării făcute în broşura specială editată de “The Parliament Magazine” cu prilejul galei, “eurodeputatul român Petru Luhan a făcut mult pentru promovarea unor chestiuni din domeniul sănătăţii” de la alegerea sa în PE în 2009. Europarlamentarul român a fost nominalizat “pentru activitatea sa în creşterea gradului de conştientizare asupra sclerozei multiple, în calitate de iniţiator al unei declaraţii scrise care a avut drept scop ameliorarea cercetării şi asigurarea accesului egal la tratament”.

Nu în ultimul rând, notează revista, Luhan a fost elogiat pentru “entuziasmul său considerabil” în mediatizarea problemelor legate de cancerul de colon.

comments

comments




Leave a Reply

avatar