full screen background image

DNA, competenţe pe infracţiunile cu daune mai mari de un milion de euro

DNA     Direcţia Naţională Anticorupţie va avea competenţe, începând de miercuri, pentru cercetarea infracţiunilor vamale şi de evaziune doar cu daune mai mari decât echivalentul în lei a un milion euro, ordonanţa de urgenţă care modifică competenţa DNA fiind deja aprobată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărea penală, în cazul infracţiunilor prevăzute la articolele 246, 247 şi 248 din Codul penal, dacă s-a constatat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. “Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei se soluţionează de către această structură specializată”, se arată în actul normativ.

Săptămâna trecută, surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a discutat eliminarea din competenţa DNA a cerectării infracţiunilor vamale şi de evaziune fiscală cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând să treacă în atribuţia parchetelor.

Contactat atunci de MEDIAFAX şi solicitat să comenteze această informaţie privind eliminarea competenţei DNA de cercetare pentru infracţiuni vamale şi de evaziune cu daune sub un milion de euro, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, iniţiatorul proiectului de ordonanţă, a susţinut că a fost doar o discuţie, fără să fie luată deocamdată o decizie.

“A fost o discuţie pe o propunere a DNA care devansează aplicarea unor texte ce se vor regăsi în noul Cod de Procedură Penală. Nu este decis încă”, a spus Cazanciuc.

Monitorul relevă însă că ordonanţa a fost aprobată în acea şedinţă de guvern.

După publicarea ştirii MEDIAFAX, Ministerul Justiţiei a transmis un comunicat în care arăta că, la propunerea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministerul a înaintat Guvernului, spre aprobare, această ordonanţă de urgenţă.

Ministerul arăta că, în cazul infracţiunilor de înşelăciune prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, DNA va avea competenţe dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mică decât echivalentul în lei a 1 milion de euro, cauzele vor instrumentate de celelalte unităţi de parchet.

Pe de altă parte, nu se modifică prevederile referitor la infracţiunile de corupţie, iar cauzele de înşelăciune şi evaziune fiscală care sunt conexe cu fapte de corupţie vor fi în continuare instrumentate de DNA.

Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei rămân în competenţa direcţiei şi vor fi soluţionate de către această structură specializată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar