full screen background image

Cal furat din curtea unei case din Burdujeni

cal caruta     Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Suceava, s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Burdujeni, sesizând faptul că, în data de 25 iunie, în jurul orei 06.00, a constatat că din curtea locuinței părinților situată în municipiul Suceava, lipsește calul pe care l-a lăsat împreună cu căruța, în seara zilei de 24 iunie.

Din verificările efectuate de polițiști a reieşit că, în data de 24 iunie, în jurul orei 21.15, reclamantul, D. Pavel, s-a întors de la cosit și a lăsat în curtea casei părinților căruța și calul, poarta prin care se face accesul în curte rămânând întredeschisă pe tot parcursul nopții.

Acesta a mai declarat faptul că în noaptea de 24/25 iunie, ora 24.00, a ieșit în curte pentru a da apă animalului, iar dimineaţă a constatat lipsa acestuia.

S-au desfăşurat activităţi de căutare a cabalinei, fiind dispuse măsuri de urmărire a acesteia.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării cabalinei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar