Probleme mari pentru societatea ACET, care este în pericol să returneze 52 de milioane de lei din programul ISPA la recepţia finală a staţiei de epurare a apelor menajere din municipiul reşedinţă.
În prezent, instalaţia de dezhidratare a nămolului este defectă, iar mirosul neplăcut este combătut prin transportarea nămolului la depozitul ecologic de deşeuri de la Moara şi pe haldele de zgură ale societăţii Termica.
Investiţia la staţia de epurare a fost de 13,5 milioane de euro, bani europeni nerambursabili, lucrările demarând în 2008 şi încheindu-se în noiembrie 2011.
Certificatul de recepţie s-a semnat atunci doar la stadiul respectiv al intervenţiilor, în principal pentru construcţii, rămânând de făcut probele tehnologice şi de pus efectiv în funcţiune staţia de tratare -epurare.
Deşi compania spaniolă Dytras s-a angajat că duce la capăt şi componenta de nămol, instalaţia de dezhidratare a acestuia s-a defectat, o parte din cantitate fiind depozitată pe haldele de zgură ale societăţii Termica.
Autorităţile sucevene încearcă acum să execute scrisoare de garanţie de 1,3 milioane de euro a firmei spaniole şi să atribuie lucrarea altei societăţi, dar demersul este îngreunat de faptul că Dytras este în insolvenţă.
Leave a Reply