Militari ai Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei şi de la Ocolul Silvic Privat Dorna Candrenilor, au intervenit, ieri, după ora 15, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, care a izbucnit la un fond forestier de pe raza comunei Poiana Stampei.
Flăcările s-au întins pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi au mistuit resturi de exploatare forestieră şi puieţi de molid.
Forţele aflate la faţa locului au lichidat incendiul (la ora 23.55), înainte ca focul să ajungă la fondul forestier învecinat.
Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui foc deschis în spaţii deschise.
Tot ieri, la ora 15.30, pompierii de la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei au fost solicitaţi să intervină la gospodăria lui Ioan P., din municipiul Vatra Dornei.
Din cauza vântului puternic, doi arbori s-au prăbuşit peste gospodăria localnicului.
Militarii au înlăturat copacii cu ajutorul motofierăstraielor.
Au fost distruse foişorul, pe şase metri pătraţi, învelişul construcţiei, din policarbonat, pe opt metri pătraţi, jgheabul din tablă şi coama casei, pe doi şi respectiv un metru liniar.
Aseară, Garda de Intervenţie Siret a avut o misiune în urma fenomenelor meteo periculoase, în satul Negostina, comuna Bălcăuţi, unde o femeie, Domnica C., a anunţat pe 112 că un copac smuls din rădăcini de vântul puternic, ameninţă să se prăbuşească peste gospodăria sa.
Pompierii au îndepărtat pericolul şi au salvat un adăpost de animale, şura şi două magazii, care puteau fi distruse de copac.
Leave a Reply