full screen background image

Peste 1.600 de locuri pentru anul viitor, la USV

usv 2     Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat şi transmis cifrele de şcolarizare universităţilor din ţară pentru anul universitar 2013-2014.

Astfel, la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, numărul de locuri alocat pentru anul universitar care începe din toamnă a fost de 1.628.

La licenţă au fost alocate 1.020 de locuri la buget, din care zece locuri pentru romi, cu 20 de locuri mai multe faţă de anul trecut. Pentru moldovenii care au susţinut bacalaureatul în România, în anul universitar următor sunt 50 de locuri, toate cu bursă. Reprezentanţii USV Suceava au mai spus că moldovenilor li se va asigura şi cazarea. Tot la licenţă, însă pentru ceilaţi etnici români (din Ucraina, Moldova) au fost aprobate de către ministerul de resort 123 de locuri, din care 100 cu bursă.

Ca şi anul trecut, la masterat sunt 400 de locuri, la care se adaugă 35 de locuri pentru etnicii români de pretutindeni, din care zece sunt cu bursă. In speranţa că vor primi mai multe locuri la masterat, reprezentanţii USV au mai făcut o cerere de suplimentare şi au transmis-o Ministerului Educaţiei Naţionale. “In momentul de faţă se face împărţirea locurilor pe facultăţi, după care vor fi împărţite şi pe programe de studiu, urmând a fi aprobate şi de către Senatul Universităţii”, a declarat Valentin Popa, rectorul Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava.

Cifra de şcolarizare alocată instituţiilor de învăţământ superior, în funcţie de numărul studenţilor înmatriculaţi anul trecut.

comments

comments




Leave a Reply

avatar