Ieri, în jurul orei 12.20, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că S. Constantin, în vârstă de 36 de ani, din orașul Liteni, în timp ce suda o plasă de gard în curtea locuinței sale, s-a electrocutat, fiind solicitată intervenția ambulanței.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj mixt poliție-jandarmi, care a constatat că cele sesizate se confirmă, personalul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, sosit la fața locului, a efectuat manevre de resuscitare pentru salvarea vieții victimei, dar după aproximativ cinci minute, au constatat decesul lui S. Constantin.
Din primele verificări, s-a stabilit faptul că S. Constantin lucra în curtea locuinței sale, unde confecționa plase pentru gard, sudând cu un aparat de sudură electric confecționat artizanal și având cablul de tensiune neizolat parțial, iar în momentul în care victima s-a atins de acest cablu, s-a electrocutat.
Acesta a fost găsit inconștient de către soția sa care a alertat vecinii și a solicitat deplasarea unui echipaj medical.
După efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii se va dispune procedural.
Leave a Reply