Primarul Sucevei, Ion Lungu, este încrezător că noua centrală termică a municipiului va fi gata la termen, adică în noiembrie.
Investiţiile la noua centrală de cogenerare din Suceava, cifrate la aproximativ 80 de milioane de euro, continuă. După turnarea plăcii de beton sunt montate componentele metalice.
Deşi a ţinut să precizeze că nu se face avocatul societăţii Adrem Invest, primarul Lungu îţi prezintă demersurile care vor urma în domeniul asigurării agentului termic.
Lungu: “Vor fi date în funcţiune şi instalaţiile pe biomasă, în primul rând, şi cele pe gaz metan, pentru că iarna este nevoie de o supracapacitate, de putere. Cu siguranţă, spun cei de la Adrem Invest, vor furniza, în luna noiembrie, energie termică. Energie electrică în sistem s-ar putea să furnizeze începând cu luna ianuarie 2014, dar nu asta ne interesează pe noi.”
Leave a Reply