Spitalul Judeţean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava a sesizat, ieri, că în jurul orei 13.00, a fost internat Constantin Martin, de 42 de ani, din oraşul Gura Humorului, victimă a unui accident de muncă.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că victima este angajat ca instalator la o firmă din Cluj, firmă ce execută lucrări de canalizare pe raza oraşului Gura Humorului, iar în jurul orei 12.20, în timp ce colegii săi erau plecaţi în pauza de masă, sub supravegherea şefului de echipă, efectua lucrări de curăţare a unei conducte tip corodat, sens în care a coborât într-un şanţ amplasat pe str. Mihai Viteazul, la o adâncime de 1,90 m faţă de nivelul solului şi, ajutându-se de o lopată, efectua lucrarea descrisă mai sus.
La un moment dat, pământul instabil de pe marginea şanţului s-a surpat şi i-a prins piciorul drept între conductă şi pietre.
Victima a ieşit singură din şanţ, dar acuzând dureri la piciorul drept, a fost preluată de angajaţii firmei, care, cu un autoturism aparţinând firmei, l-au transportat la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost trimis cu Ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost internat cu diagnosticul “fractură dublă picior drept”, urmând să suporte o intervenţie chirurgicală.
Constantin Martin este angajat cu forme legale la firma din Cluj şi a luat la cunoştinţă de măsurile de protecţia a muncii, sens în care a semnat periodic fişele de protecţie a muncii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul unui accident de muncă.
Leave a Reply