Femeile debutante în afaceri vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la stat de până la 10.000 de euro, indiferent de vârstă şi de domeniul de activitate în care doresc să înfiinţeze firme, prin intermediul unui program susţinut de la buget şi derulat de Ministerul Economiei.
În prezent, Ministerul Economiei derulează un program cu finanţare de la stat dedicat femeilor antreprenor prin care acestea pot beneficia de cursuri gratuite de antreprenoriat.
Ministerul are în vedere să acorde prin intermediul programului granturi de până la 10.000 de euro pentru femeile debutante în afaceri, pe baza planurilor de afaceri realizate de către acestea.
Bugetul pentru acest an al programului este de 500.000 de lei, iar ministerul a solicitat Ministerului Finanţelor majorarea sumelor alocate astfel încât să poată fi acordate 100 de granturi, respectiv până la 1 milion de euro.
Ministrul pentru IMM-uri, care a participat la o întâlnire cu femeile de afaceri, a adăugat că antreprenoriatul feminin nu şi-a atins încă potenţialul maxim, în condiţiile în care în România femeile reprezintă peste jumătate din populaţia ţării.
“Trebuie să vedem cum scoatem la suprafaţă această valoare şi să ne impunem prin valoare, nu bătând cu pumnul în masă. Nu trebuie să punem accent pe calităţile fizice, ci pe calităţile intelectuale, să ştim cum să prezentăm acest lucru şi cum să ne prezentăm. Trebuie să aveţi dorinţa de a avea succes, de a fi cel mai bun. Secretul într-o carieră nu este să ai ca prim gând cum să faci mai mulţi bani, ci cum să fii cel mai bun”, s-a adresat Grapini femeilor antreprenor prezente la eveniment.
Leave a Reply