full screen background image

PDL va îndemna la absenţă la referendum

referendum     Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat, vineri, că PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum dacă, în Constituţia revizuită, Parlamentul menţine sistemul bicameral şi nu limitează numărul parlamentarilor la 300.

“Dacă şi în Parlament va trece acel amendament cu 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţilor, dacă va rămâne tot Parlament bicameral, în acest caz PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum”, a spus Adriana Săftoiu, într-o conferinmţă de presă, răspunzând unei întrebări.

Ea a arătat că primul pas prin care “PSD repinge cetăţeanul” este ignorarea rezultatului referendumului din 2009, care prevedea trecerea la Parlament unicameral şi limitarea numărlui de parlamentari la maximum 300.

“Amendamentul pe care l-a aprobat ieri (în Comisia de revizuire n.r.), cel privind 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţii, la care se adaugă şi parlamentari care vor reprezenta Camera superioară menţine, vechea structură a Parlamentului. Parlamentul viitor, pe baza Constituţiei revizuite, va avea peste 400 de parlamentari”, a spus Săftoiu.

Ea a criticat faptul că au fost respinse de Comisie amendamentele care dădeau “forţă” instituţiei referendumului, în timp ce au fost aprobate modificări care transformă Constituţia, “într-un set de norme metotodologice pentru aplicarea obsesiilor USL”.

Adriana Săftoiu a mai spus că PDL nu va susţine acel amendament care priveşte interceptarea telefonică fără aviz pentru o perioadă de 48 de ore, dar va sprijini amendamentul care sancţionează traseismul politic.

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral.

comments

comments




Leave a Reply

avatar