full screen background image

A lovit o femeie şi a părăsit locul accidentului

politia_rutiera     Ieri, în jurul orei 14.30, pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava, O. Florin, de 42 ani, din localitate, posesor al permisului de conducere pentru categoria „B” din anul 2008, în timp ce conducea autoturismul, a acroşat-o lateral pe B. Ioana, de 23 ani, din oraşul Solca.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea uşoară a victimei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, iar în urma consultaţiilor i s-a stabilit diagnosticul „contuzie antepicior drept”, necesitând pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul auto, cât şi victima, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către lucrători ai Biroului Rutier Suceava, faţă de O. Florin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin.1,3 din O.U.G. 195/2002-Rep. şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident rutier soldat cu victima omeneşti fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea locului faptei, faptă prev şi pe de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002-R.

comments

comments




Leave a Reply

avatar