full screen background image

Peste 620 de petiţii, la Instituţia Prefectului Suceava

Sinescu     În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2013, la Instituţia Prefectului – judeţul Suceava au fost înregistrate un număr de 621 petiţii, din care 506 petiţii locale şi 115 petiţii de la autorităţile centrale.

Potrivit statisticii întocmite, cele mai multe petiţii, în număr de 285 (locale şi centrale), au avut drept subiect cereri de retrocedare terenuri şi imobile.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al petiţiilor, 141 au fost rezolvate în favoarea petentului, 82 au avut rezultat negativ, 136 – au fost redirecţionate către alte instituţii publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, 134 de petiţii nu sunt de competenţa instituţiei prefectului, 104 petiţii sunt în curs de soluţionare, iar un număr de 24 au fost clasate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar