Transportul public din Constanţa este blocat, după ce şoferii de autobuze au intrat în grevă. Salariaţii se plâng de salariile mult prea mici.
Niciun autobuz al Regiei de Transport în Comun din Constanţa nu a ieşit, miercuri, pe străzile din oraş după ce şoferii societăţii au declanşat o grevă spontană, cerând majorarea salariilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 200 de şoferi ai Regiei de Transport în Comun din Constanţa au declanşat, miercuri dimineaţă, la ora 05.00, o grevă spontană, astfel că niciun mijloc de transport în comun nu circulă în oraş, transportul fiind asigurat numai de microbuzele firmelor particulare.
“Este o nemulţumire generală a şoferilor, determinată de salarizarea foarte mică şi pierderea altor drepturi – prima de vacanţă şi tichetele de masă”, a precizat fostul lider de sindicat din cadrul Regiei de Transport în Comun din Constanţa Timur Ibram, care miercuri dimineaţă a demisionat din funcţie, la cererea protestatarilor, ce i-au reproşat că nu îi reprezintă.
“Este o bilă proastă pentru noi, sindicatul, dar situaţia financiară dezastruoasă a regiei nu a permis altceva. În momentul în care m-am prezentat în faţa protestatarilor pentru a discuta mi-au cerut şi demisia, şi pe bună dreptate, oamenii fiind nemulţumiţi, lucru pe care l-am şi făcut”, a spus Ibram.
El a precizat că salariul mediu net în unitate este de 1.000 – 1.200 de lei şi, deşi protestul spontan a fost declanşat de către şoferi, în aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi angajaţi ai regiei.
Sindicatul din Regia de Transport în Comun din Constanţa are aproximativ 900 de membri.
Directorul Regia de Transport în Comun din Constanţa, Ovidiu Tănase a susţinut că greva salriaţilor este ilegală, fiind declanşată de “un grup de agitatori”.
“Este o grevă absolut ilegală, fără niciun fond. Ei nici nu ştiu ce vor. Au vrut să dea jos liderul sindical, l-au dat. I-am invitat la negocieri, au zis să meargă nu ştiu cine în mijlocul lor să discute cu ei. S-a plecat de la un grup de agitatori şi momentan este blocat orice dialog”, a precizat Ovidiu Tănase.
El speră însă că situaţia se va rezolva curând, pentru ca transportul în comun să fie reluat.
Leave a Reply