full screen background image

Şcoala suceveană de inventică a obţinut noi premii

Euroinvent     În perioada 9-11 mai 2013, s-a desfășurat, la Iaşi, în Sala Paşilor Pierduţi, a  V-a ediţie a European Exhibition of Creativity and Innovation Euroinvent 2013 organizată de către Forumul Inventatorilor Români, condus de către prof. univ dr. ing. Ion SANDU, în colaborare cu Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” și Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la această manifestare știinţifică alături de expozanți din 16 țări (Croatia, Iran, Egipt, Korea, Canada, Bulgaria, Malaezia, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Tunisia, Ucraina, Rusia, Corea etc.) cu invenţii realizate de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Știinta Calculatoarelor.

Sâmbătă, 11 mai 2013, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii „Al.I. Cuza” din Iaşi, a avut loc ceremonia de premiere care a încheiat cele trei zile de desfăşurare ale EUROINVENT 2013.

Marele premiu Euroinvent 2013 a fost acordat de care juriul internațional,  profesorului universitar dr. ing. Dorel CERNOMAZU, cadru didactic al Departamentului de Electrotehnică din Universitatea Ștefan cel Mare Suceava care deține, de asemenea, și titlul „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române. Profesorul univ. dr. ing. Dorel CERNOMAZU a realizat în cei 40 de ani de activitate peste 380 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi energetică solară, invenții brevetate sau aflate acum în curs de cercetare a brevetabilității.
Domnului profesor dr. ing. Adrian GRAUR i s-a acordat Premiul Special al Salonului Euroinvent 2013 din partea Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
Cu un stand expoziţional deosebit, ce a cuprins invenţii din domeniul pompelor electrochimice, actuatoarelor cu parafină, vibromotoarelor, electreţilor, motoarelor electrice solare cu rotor rulant şi flexibil etc., Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava a obţinut un număr de 6 medalii de aur, 3 medalii de argint, 3 medalii de bronz şi o diplomă de excelenţă din partea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti.
Delegaţiei USV formată din ş.l. dr. ing. Olariu Elena-Daniela, ş.l. dr. ing. Ungureanu Constantin şi drd. ing. Niţan Ilie, li s-a alăturat pe parcursul celor 3 zile ale manifestării domnul prof. univ. dr. ing. Pentiuc Radu, Directorul Departamentului de Electrotehnică şi domnul conf. univ. dr. ing. Filote Constantin.

Medalia de aur

1. Pentiuc Radu, Cantemir Lorin, Graur Adrian, Pentiuc Ştefan-Gheorghe, Popa Cezar, Mandici Leon, Irimia Daniela, Bobric Crenguţa, Mahalu George, Cernomazu Dorel – pentru invenţia: „Electromagnetic Motors Wheel Drive”
2. Cernomazu Dorel, Mandici Leon, Ungureanu Constantin – pentru invenţia: „Solar engine with rolling and flexible rotor”
3. Cernomazu Dorel, Graur Adrian, Ungureanu Constantin, Nitan Ilie, Sorea Nicolae, Prodan Cristina, Rata Mihai, Milici Mariana, Milici Dan – pentru invenţia: „Thermomagnetic engine”
4. Cernomazu Dorel, Mandici Leon, Graur Adrian, Romaniuc Ilie, Rata Mihai, Milici Mariana, Milici Dan, Nitan Ilie, Olariu Elena – pentru invenţia: „Magnetostrictive vibromotor”
5. Cernomazu Dorel, Graur Adrian, Mandici Leon – pentru invenţia: „Electric motor with limited displacement”
6. Jianu Mihaela Dana – pentru invenţia „Doll”

Medalia de argint

1. Rata Mihai, Romaniuc Ilie, Nitan Ilie, Cernomazu Dorel, Graur Adrian – pentru invenţia „Device for measuring electric charge of the electrets – first prototype”
2. Constantin FILOTE, Mihai-Cristian TIRON, Ilie MIRĂUŢĂ – pentru invenţia „Automated stacking system for paving stones on a stacking conveyor”
3. Mariana Daniela MANU, Gheorghe COHAL, Constantin FILOTE, Nicolae NACIOIU – pentru invenţia „Human eye mechanism study apparatus”

Medalia de bronz

1. Rata Mihai, Romaniuc Ilie, Nitan Ilie, Cernomazu Dorel, Graur Adrian – pentru invenţia „Device for measuring electric charge of the electrets – second prototype”
2. Calin CIUFUDEAN, Constantin FILOTE, Corneliu BUZDUGA, Liviu ORHEI, Abel TORAC, Galina MARUSIC (MD)- pentru invenţia „System for monitoring the quality of drinkable water sources”
3. Calin CIUFUDEAN, Corneliu BUZDUGA, Chita COSMIN – pentru invenţia „System for locating victims of disasters”

Diploma de excelenţă

1. Cernomazu Dorel, Graur Adrian, Mandici Leon, Sorea Nicolae, Niţan Ilie, Milici Dan, Milici Mariana, Rata Mihai, Prodan Cristina, Romaniuc Ilie – pentru invenţia „Thermobimetallic solar actuators”

comments

comments




Leave a Reply

avatar