full screen background image

Protestele angajaților Poștei continuă

posta     Protestele din București ale angajaților Poștei Române s-au extins, numărul oficiilor închise ajungând la 20, incluzând și Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondenţa şi de unde se distribuie către unităţi, a precizat, liderul filialei Bucureşti a Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română, Marian Ciubeică.

Potrivit Mediafax, Marin Ciubeică a precizat că la Centrul Tranzit Bucureşti lucrează, în ture, între 600 şi 700 de persoane, în acest moment fiind în faţa instituţiei cei care erau de serviciu, adică aproximativ 150 de persoane.

Celor de la Bucureşti li s-au alăturat astăzi şi alţi 100 de angajaţi ai Poştei Române din Cluj Napoca şi Vrancea. Oamenii refuză să mai meargă pe teren, iar în acest fel au blocat distribuirea pensiilor şi alocaţiilor. Principala nemulţumire a protestatarilor este legată de reducerea orelor de lucru care va duce la scăderea salariilor.

Greva poştaşilor îi afectează pe pensionari, mai ales ca de astăzi trebuia să înceapă distribuirea pensiilor.

În plus, şi factorii poştali din alte unităţi au anunţat că intenţionează să oprească lucrul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar