Zona Metropolitană Suceava a impus contribuţii de 1 leu pentru fiecare locuitor – aceasta este decizia luată ieri de Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.
Municipiul reşedinţă va plăti 100 de mii de lei, iar celelalte 10 comune componente, între 5 mii şi 12 mii de lei.
Îţi reamintim că, tot în şedinţa de ieri, au fost aprobate solicitările de aderare ale localităţilor Vereşti, Siminicea şi Stroieşti.
Şeful Zonei Metropolitane, primarul Sucevei, Ion Lungu declară că sunt aşteptate şi alte localităţi, pentru ca posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru diverse proiecte să crească.
La această dată, din Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava fac parte municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Bosanci, Vereşti, Siminicea şi Stroieşti.
Leave a Reply