Instituţiile cu atribuţii de control sunt chemate la raport de prefectul Florin Sinescu înaintea sărbătorilor pascale.
Mâine dimineaţă se va desfăşura Colegiul Prefectural, în cadrul căruia încă şeful Direcţiei Sanitar Veterinare, Octavian Ilişoi, este convocat să prezinte măsurile de supraveghere şi control în procesarea, depozitarea, comercializarea şi transportul produselor de origine animală.
Ilişoi a intrat în concediu medical în urmă cu o lună, pe motiv de incompatibilitate, deoarece familia sa deţine mai multe farmacii veterinare, în locul lui fiind numit, cu titlul interimar, Constantin Savu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.
În aceeaşi şedinţă, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, Vasile Latiş, va prezenta planul de acţiune pentru următoarea perioadă, iar şeful Oficiului pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Mihai Moraru, va expune raportul de activitate pe primul trimestru al anului.
Leave a Reply